Într-o lume mult mai așezată și cu rost decât cea de azi, cum era lumea strămoșilor noștri, fiecare îndeletnicire umană avea un sfânt patron care-i proteja pe cei care își onorau astfel tatul, meșteșugul și meseria cea de toate zilele. Cum agricultorii și războinicii erau patronați de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, marinarii de Sfântul Nicolae și Maica Domnului, minerii de Sfânta Varvara, vânătorii pe Sfântul Eustațiu, iar nobila tagmă a șoimarilor, adică a acelor care iubesc , dresează și vânează cu păsările de pradă, îl are ca patron spiritual pe Sfântul Trifon sau Trif Nebunul, cum era cunoscut în universul popular al satului românesc.

Astăzi, creștinii ortodocși de stil nou îl celebrează pe Sfântul Trifon, cunoscut în cultura populară românească și sub numele de Trifan, Trif sau Trif cel Nebun. A fost un sfânt real, născut în părțile Frigiei, în satul Campsada, lângă cetatea Apamia, pe teritoriul Turciei de azi. În copilărie, viitporul sfânt păzea gâștele, însă dragostea sa pentru oameni și pentur toate făpturile lui Dumnezeu i-a atras haruul acestuie, Trifon devenind un vraci care tămăduia animalele. În creștinismul ortodox, Sfântul Mucenic Trifon era venerat inițial ca un apărător al grădinilor, agriculturii, protector împotriva invaziilor lăcustelor și al atacurilor insectelor, rozătoarelor și păsărilor dăunătoare asupra câmpurilor cultivate și a viilor.

Deși a făcut multe minuni și a convertit mulți oameni la creștinism, faptele și purtarea sa au atras ura împăratului roman Decius care i-a cerut să se lepede de Hristos. Refuzul sfântului a dus în cele din urmă la condamnarea sa la moarte prin decapitare.