• bacterie anaerobă gram-pozitivă, care formeaza spori
Specii sensibile: toate speciile de mamifere, inclusiv oamenii
Perioada de incubație: 1 până la 10 zile
Transmisie: contaminarea rănilor prin contact sau expunere la picături, ingestie de alimente contaminate cu un număr mare de bacterii, potențial expunere oral-fecală prin contact sau expunere la picături sau expunere la animale infectate sau la mediul lor.
Semne clinice: ranile infectate pot duce la gangrenă cu gaz, cu febră , umflare și eritem al zonei afectate, semne sistemice pe măsură ce boala progresează. Expunerea orală este asociată cu crampe abdominale, diaree și, în cazuri rare, enterită necrotică și septicemie.
[359 Vizualizari]

Leptospiroza la câine a fost descrisă pentru prima dată sub numele de ,,tifos canin” (Hofer, 1852) şi apoi ca „boala de Stuttgart” (Klet, 1898) după numele oraşului unde a apărut la câinii dintr-o expoziţie. Etiologia bolii la câini a fost elucidată numai în anul 1933 de către Klarenbeck şi Shuffner, iar la unele animale domestice chiar mai târziu. În România, studiul sistematic al leptospirozelor a fost început în anul 1915, în cadrul Institutului „Dr. Cantacuzino” de către un colectiv de cercetători condus de profesorul Combiescu. Cercetări mai laborioase privind leptospirozele au fost făcute după anul 1955. Leptospiroza canină este foarte răspândită în întreaga lume.
Agentul cauzal: Babesia canis, gipsoni, B. vogelli
Inca din cele mai vechi timpuri s-a observat ca anumite boli ale animalelor se pot transmite la om, ca de exemplu: turbarea, dalacul vitelor (antraxul), rapciuga cailor (morva) si altele.
COMPRIMATE ANTIMICROBIENE
COMPOZITIE
