Descoperirea anticorpilor a incheiat un drum anevoios batut “per pedes apostolorum” de acei oameni luminati care si-au framantat mintile sa raspunda la intrebarea veche de cand lumea: de ce oamenii care fac o anumita boala (variola, pojar) nu o mai repeta in tot restul vietii lor?

1880 – Pasteur si Mecinikov

Primul care a incercat sa dea un raspuns a fost Pasteur. El a ajuns la acest moment culminant printr-o suita de stralucite experiente care au pornit de la o … neglijenta. O cultura de bacili care provocau holera gainilor, uitata cateva saptamani pe o masa de laborator s-a dovedit incapabila de a produce boala mortala la gaini. Injectand apoi aceste gaini cu o cultura proaspata, ea nu mai era in stare sa le produca nici un rau, desi omora pe capete gainile care nu fusesera injectate in prealabil cu cultura veche. Aceasta experienta verifica pe animale, in conditiile laboratorului, observatia empirica potrivit careia indivizii devin rezistenti pentru toata viata in urma contractarii unei boli. Mai mult, experienta pasteuriana descrisa mai sus a demonstrat ca starea de rezistenta apare in urma contactului cu agentul patogen chiar daca acesta nu declanseaza simptomele caracteristice bolii, asa cum s-a intamplat cu cultura de bacili holerici imblanziti prin invechire. Acest ultim fapt a fost decisiv pentru ca Pasteur si toata armata sa de cercetatori care l-a urmat sa poata obtine animale apte sa supravietuiasca bolii si astfel sa poata deveni obiect de cercetare.

[554 Vizualizari]