UNGUENT ANTIMICOTIC

Durata citire: < 1 minute

Unguent

Antimicotic

Compoziţie

Substanţe active: Alfa-[2,4-(Diclorofenil)-1H-Imidazol-1-Etanol] 2 g/100 g; Anestezina 1 g/100 g

Excipienţi (vaselină albă) ad. 100 g

Acţiune farmacologică

UNGUENT ANTIMICOTIC este un produs care are ca substanţă activă un reprezentant al imidazolului, cu spectru larg de acţiune faţă de dermatofite la animale de companie (câini, pisici, reptile, păs`ri de colivie). Produsul inhibă biosinteza ergosterolului, care are un rol însemnat în funcţionarea fiziologică a membranei celulare a fungilor. Anestezina fiind un calmant local, elimină senzaţia de durere, evitând astfel gratajul.

Specii ţintă

Câini, pisici, reptile, păsări de colivie.

Indicaţii

Unguentul antimicotic este recomandat la animale de companie în: tricofiţie (“pecingine” produsă de T. mentagrophytes), microsporoză (produsă de Microsporum canis, M. gypseum), favusul (“acorionoza” produsă de Trichophyton quinckeanum), pitiriasis (produs de Malassezia pachydermatis) şi candidoza cutanată (produsă de Candida spp.).

Contraindicaţii

Nu sunt.

Reacţii adverse

La unele carnivore pot apare după ingerare reacţii de tip parasimpaticomimetic care se traduc prin: nelinişte, salivaţie, contracţii clonice musculare, bradicardie, mioză, urinări şi defecări frecvente, vomă. Ca antidot se foloseşte atropina.

Mod de administrare

Unguentul se aplică în strat subţire pe pielea bolnavă, zilnic până la vindecare.

Atenţionări

A se utiliza mănuşi de protecţie în timpul aplicării unguentului.

A se evita contactul cu ochii animalului şi omului.

Se va evita lingerea produsului de către animale. In acest sens se aplică un guler de plastic.

Timp de aşteptare

Nu este cazul.

Mod de prezentare

Tuburi de aluminiu ce conţin 30g şi 50 g.




[1510 Vizualizari]