Eczema la pisica

Durata citire: 3 minute

Eczema este un sindrom caracterizat prin prurit si eruptii cutanate de tip inflamator in straturile superficiale ale pielii (in straturile epidermei si papilar).
Etiologia. este foarte variata, adesea nedefinita.
Se poate intalni o eczema esentiala (criptogenica0 in care factorii interni predispozanti, complecsi, congenitali sau castigati au rol hotarator si o dermatita eczematiforma (eczema de contact) provoacata de interventia unor factori externi.


Factorii endogeni cum sunt: obezitatea, senilitatea, dispepsiile gastrointestinale, afectiunile hepato-renale, tulburarile de metabolism, tulburarile nutritionale sunt greu de identificat.
Factorii externi cum sunt baile prea dese, frictiuni cu substante iritante, administrarea unor medicamente ca piramidon, arsenicale, ioduri, sulfamide, hranirea excesiva cu carne, prezenta parazitilor cutanati, dermatomicoze si alte dermatoinfectii sunt usor de identificat.
Patogeneza eczemei este complexa si incomplet elucidata. In privinta predispozitiei la eczema sunt numeroase pareri cum ar fi:
– particularitatea unor animale de a reactiona la alergeni cu antigene reduse,
– perturbari histaminice,
– tare neuroectodermice,
– stari paranevrotice,
– o reactivitate imunologica particulara cu defecte in sinteza unor mediatori neurocutanati (catecolamine, acetilcolina).
Tabloul clinic evolutia poate fi acuta sau cronica. Eczema acuta poate fi umeda sau uscata.
Eczema umeda se localizeaza pe abdomen, regiunea iei, fata interna a coapselor si in zona inghinala. se caracterizeaza prin alopecie, exudatie, decolorarea pielii, cu aspect de piele oparita. Apare adesea ca o complicatie in dermatita limfoida. Este intretinuta prin lingere.
Eczema uscata (areacee, crustoasa) se caracterizeaza prin aparitia unor granulatii brun-roscate de dimensiuni mici si aderente la piele. Deoarece alopecia lipseste este greu de descoperit, impunand palparea atenta a pielii, examinarea blanii, examen care poate sa descopere cruste fine ca nisipul sau de marimea unor boabe de grau. Leziunile pot fi localizate sau generalizate.
Eczema cronica se caracterizeaza prin depilatii, prurit de intensitate variabila, prin uscare, ingrosare, sclerodermie, elasticitate redusa sau prin aspect exudativ. Localizarea este pe regiunea dorso-lombara. Eczema poate fi complicata cu dermatoza profunda, supurativa sau gangrenoasa.
 Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice cum sunt: localizarea in straturile superficiale ale pielii, regiunile corporale afectate, varsta animalului si conditiile de aparitie. Se va face diagnosticul diferential (in general dificil de stabilit) fata de alopecie, pruritul de alt tip in care nu sunt modificari cutanate, dermatozele toxialimentare, fotodermatoze si fata de dermatitele micotice, bacteriene, virale si parazitare.
Profilaxia vizeaza evitarea cauzelor, supravegherea continua si atenta a animalelor, asigurarea conditiilor de adapostire si zooigiena corespunzatoare, efectuarea pansajului periodic, asiguraea accesului la soare si miscare, combaterea bolilor parazitare si micotice ect.
Tratamentul va fi igienico-dietetic si simptomatic local si general. Se vor exclude din alimentatie alimentele condimentate, pestele, oasele, ouale, se reduce regimul carnat, inlocuindu-se cu un regim lacto-vegetarian. pisica va fi scoasa zilnic la soare cateva ore si se va face toaleta cutanata zilnic. Se interzice imbaierea pana la vindecarea completa.
Desensibilizarea se realizeaza prin administrare de feniramin, romergan, prednisolon, per os si gluconat de calciu, sol. 10% sau sulfat de magneziu sol 20%, clorura de calciu 10% cate 1-2 ml subcutan, din 3 in 3 zile. Tratamentul local este in functie de caracterul eczemei (uscata sau umeda).
In eczema umeda se utilizeaza un amestec de pulberi sicative si astringente dupa toaletarea locului si aseptizarea lui cu apa oxigenata 3% sau septazol 0.5%.
In eczema uscata se folosesc unguente pe baza de corticoizi, antibiotice sau chimioterapice (jecolan, fluocinolon, locacorten sau synalar).
Pentru eczemele cronice crustoase se vor folosi unguente cheratolitice (cu acid salicilic 1%, chinaldol si hidrocortizon).

[4924 Vizualizari]

Print Friendly, PDF & Email