Într-o lume mult mai așezată și cu rost decât cea de azi, cum era lumea strămoșilor noștri, fiecare îndeletnicire umană avea un sfânt patron care-i proteja pe cei care își onorau astfel tatul, meșteșugul și meseria cea de toate zilele. Cum agricultorii și războinicii erau patronați de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, marinarii de Sfântul Nicolae și Maica Domnului, minerii de Sfânta Varvara, vânătorii pe Sfântul Eustațiu, iar nobila tagmă a șoimarilor, adică a acelor care iubesc , dresează și vânează cu păsările de pradă, îl are ca patron spiritual pe Sfântul Trifon sau Trif Nebunul, cum era cunoscut în universul popular al satului românesc.

Astăzi, creștinii ortodocși de stil nou îl celebrează pe Sfântul Trifon, cunoscut în cultura populară românească și sub numele de Trifan, Trif sau Trif cel Nebun. A fost un sfânt real, născut în părțile Frigiei, în satul Campsada, lângă cetatea Apamia, pe teritoriul Turciei de azi. În copilărie, viitporul sfânt păzea gâștele, însă dragostea sa pentru oameni și pentur toate făpturile lui Dumnezeu i-a atras haruul acestuie, Trifon devenind un vraci care tămăduia animalele. În creștinismul ortodox, Sfântul Mucenic Trifon era venerat inițial ca un apărător al grădinilor, agriculturii, protector împotriva invaziilor lăcustelor și al atacurilor insectelor, rozătoarelor și păsărilor dăunătoare asupra câmpurilor cultivate și a viilor.

Deși a făcut multe minuni și a convertit mulți oameni la creștinism, faptele și purtarea sa au atras ura împăratului roman Decius care i-a cerut să se lepede de Hristos. Refuzul sfântului a dus în cele din urmă la condamnarea sa la moarte prin decapitare.

Însă sfântul avea să facă minuni și după moartea sa. În urma unei asemenea minuni, a ajuns patronul și protectorul șoimarilor.

Mila sa avea să se coboare și asupra lui Trifon Patrikeev, șoimarul personal al țarului rus Ivan I Kalita (1282-1340). Într-o bună zi, șoimarul Trifon ieșise la vânătoare în preajma satului Naprodnoe din nordul Moscovei de azi, cu șoimul preferat al țarului, un superb șoim polar cu penajul complet alb. Numai că pasărea nu i s-a mai întors pe pumnul înmănușat, dispărând în albastrul cerului. Furios, țarul i-a dat un termen de doar trei zile ca să-i găsească șoimul, altfel urmând să fie condamnat la decapitare. Speriat, Trifon i-a cerut ajutorul sfântului căruia-i purta numele, rugându-se și postind în cele trei zile. Epuizat, a adormit în cea de-a treia zi pe malul unui lac. În vis i-a apărut Sfântul Mucenic Trifon care purta pe braț un șoim identic cu cel pierdut. Trezindu-se brusc, șoimarul a văzut pe mal șoimul rătăcit, pe care l-a recuperat cu ușurință și l-a adus țarului, povestindu-i totodată minunea care i se întâmplase. Drept mulțumire, pe locul unde Patrikeev a găsit șoimul a fost ridicată o biserică de lemn cu hramul Sfântului Mucenic Trifon. Biserica respectivă a fost în cele din urmă distrusă de intemperii, în locul ei ridicându-se una de piatră. În anul 1992, s-au aniversat 500 de ani de la ridicarea ei. Biserica a găzduit mulți ani Icoana dăcătoare de minuni a sfântului, în care acesta este reprezentat în mod tradițional cu șoimul cel lab pe braț. Astăzi, celebra icoană se află în nu mai puțin celebrele Galerii Tretiakov.

Pentru a marca minunile făcute de sfântul patron al șoimăritului, precum și această nobilă îndeletnicire, asociația noastră a hotărât aniversarea acelor momente, precum și readucerea în atenția marelui public a astrăvechei și nobilei arte a șoimăritului.